i se zice nebună fiindcă nu este la fel cu ei
poartă haine de noroi
să trăiești lângă o mlaștină e cel puțin mirositor pentru unii
într-o cocioabă cu pânze rupte în loc de ferestre și uși
abandonată de o mamă care nu mai suporta sărăcia damful de alcool
bătăile o lăsaseră fără dinți nu scrâșnetele de nemulțumire

iubire nu există pentru ea deși crede că se poate
o părăsise și tatăl hirsut fără să-i lase un cuvânt
măcar o învățase cum să pescuiască
și să manevreze ambarcațiunea

cu obrajii mereu prăfuiți fuge în larg unde poate simți liniștea
ca pe o soră pe care n-a avut-o niciodată
învață să trăiască ascunzându-se de ei
conviețuiește cu insecte și păsări
le urmărește ba chiar intră în iureșul lor și parcă este cumva fericită

a venit și ziua când un băiat a observat-o
s-a apropiat de spaimele ei în joacă
a învățat-o să citească din cărți să scrie
atâtea nume de viețuitoare cu care crescuse
le cunoștea felul de a trăi încât iată familia

i se zice sălbatica lagunei
adevărat ea se înțelege cu natura cu anotimpurile
cu forfota mlaștinii și nu cu oamenii al căror limbaj e
mai deloc dătător de speranțe față de cântecul păsărilor
bătăile din aripi și zborul nelumesc
în plus dacă nu ești ca ei te arată cu degetul