NOAPTEA...


Mergi agale, mergi agale
Și tu crezi că ai scăpare
Pe când noaptea stă și tace
De milenii ea doar zace.

Luna tremură a dubiu,
Luna- licăr amorțit,
Un statornic vals și sumbru,
Timpul tot încremenit.

Cântă-n razele neclare
Singură, stingheră
Cucuveaua în răcoare,
Mintea-i ageră, tenebră.

Ai ales tu o cărare
Ce final ea nu mai are,
Drum ascuns, neprimitor,
Al tău pas șovăitor.

Ajungi tu la o casă
În pâlcul ros de amintiri,
În umbra vechii liniștiri
Te aștezi trist la o masă.

Tot în jur este vremelnic-
Scârțâie a ta rațiune;
Tinerețea nu rămâne,
Perfecțiunea-i vis perenic.

Scoți o carte îngălbenită
Pagini vechi de timp mâncate,
Înțelept cel care poate
Netezi veacuri damnate.

Cu ochi adânci privești în file
Negre pustiite zile,
Un flux-reflux ce-i monoton
Aceleași vieți, același ton.

Tremurând, tu descifrezi
Astfel taina o-nțelegi:
Moartea-i acest anotimp
Iar în față-ți... zeul Timp.