Din brumar până-n făurar,
căderea frunzelor
dacă ar fi putut fi
și pe alte nuanțe
de-albastru, vinețiu, bordo,
afar' de galben spălăcit, crem, bej, maro,
mi-ar fi realcătuit și-acoperit fața
pentru primăvăratic măcel King Crimson
într-o coroană de frunze moarte
suspendate aici, din Iad răsărind,
pe ducă, într-o speluncă
abia ținute întregi
de umbra ochilor,
de plete lungi castanii, căzute pe umeri
cu fire albe ieșind tot mai multe
și din perciuni,
și din tâmple

Bine că-s frunzele cameriste
toamnei și iernii-n cortegii,
bine că numai în pământ
devin treptat albe, cenușii, negre,
fără nicio urmă de
ton, nuanță, culoare,
bine că mai înseamnă
ele-un covor întins
între a fi
ca stafiile vieții
și a nu rămâne
decât cenușă pe sol,
peliculă-n noroi

Tonurile prea deschise
apar rareori pe crengi,
din vina deshidratării în toamnă,
și-a secetei anormal prelungite

Începe brumarul c-un banchet
al zilelor de vară, dezgheț în Groelanda,
copacii se dezgolesc ca de plajă,
soarele arde scoarțele,
apoi, la sfârșit de gerar, cad nuci,
timpul se schimbă subit
până la freezing rain,
dând noaptea chiciură, zorii ninsori
cu bobițe de mei,
sfârșitul iernii aduce aniversarea
războiului din Ucraina

Toamna
multitudinea de culori la munte și deal,
în păduri virgine
e splendidă și macabră,
nici ploi, nici vânt, ci o...
vară stop cadru,
anotimp imobil ca fotografia color,
neînscrisă pe-un carton, ci uitată
într-un film Kodak de 35 mm aruncat
de-un longeviv cuplu de tineri
rupt foarte târziu în două părți

A lipit azurul
clădirile, orizonturile,
orașele cu suburbiile lor —
colaj de gerar
îți vine să oprești timpul călătorind
peste tot în țară, apoi să mori
în afară de griji,
c-așa-i pe la noi,
pe când făurarul începe cu Trifu Bețivu,
cu multe crize economice,
cu oferte la C & A cu buline albastre, negre,
de-ți vine să te zgârii
săpând cu ghiarele-n buzunare,
numai verzișorii nu mai cad în palme lin,
ca la cotitura de anotimpuri a celorlalți ani