Azi vreau să mă îmbrac în negru toată,
Urăsc culorile din curcubeu,
Atât mai pot să fac și poate-odată
Le voi recombina pe placul meu.

Iertaţi-mă voi violet și verde,
Voi... gri, maro și-albastru absolut,
Că vă ucid acum fără regrete,
Doar negru îmi doresc de voi să uit!

Şi frunze verzi ce lunecă din ramuri,
Sunt condamnate la un galben pai
Iar lacrimile cerului pe geamuri
Ȋși cânt-amarul zborului din rai.

Ar vrea și ghioceii să erupă
Din clisa hotărârilor târzii.
Ȋn locul lor nerușinat se-aruncă
Brune-ncreţite ciuperci cu pălării.

Şi melcii fug deși afară plouă
Să ceară găzduire în pământ,
Să nu-i atingă vraja-n luna nouă
Şi să-i preschimbe-n urme reci de lut.

Fuior sfios ieșit din coșuri sparte
De mușchii pitulaţi în aspre riduri,
Ȋși poartă amăgirea mai departe
Cu-arome dulci de viaţă dintre ziduri.

Miroase-a pâine caldă, aburită,
Lăsată la odihna iar pe prispă
Şi-a tropăieli grăbite spre ispită
Şi-a plânset slab de mamă în batistă.

Şi-acolo, jos, în labirintul moale
Şi bun și cald al miezului pământ
Se-aduna gnomii vremilor actuale
Să ţină sfat legat cu jurământ.

Şi pe cărări de codrul chinuite
De stropii-nverșunaţi de ceaţă deasă,
Nu mai sunt pași ca-n vara dinainte
Căci a învins iar toamna-mpărăteasă.