Mă cheamă surd apusul
către negrul iaz al nopții
lângă plantația hidoasă

Printre imundele noi senzații
perplex nu pot vedea cine-i
capabil să se mai ferească

Plonjez în apele mele încă fixe
înotând pe fundurile albiilor
absurd de mult încurcate

Deasupră-mi
unde scurte medii și lungi
plutesc dinspre
difuzoarele farsei

Comori cu plăceri necenzurate
îmi sporesc puțin jindul moleșit
pentru că-i vârsta critică
a devastării-n angoase

Și alții își scad
din ochii inflamați soarele
mulți trag în firele argintului din păr luna
prin ghemul amintirilor format
de carnea expusă electrocutării —
nu ghicesc ce m-apucat să fac la fel ca ei

Îmi repun urechea să guste
și talpa să prevadă
pe unde Iubirea umblă la panoul
de unde
energia mi-o revarsă

De niciunde îmi vin șerpi-n gânduri
prizele la real s-au ars
orișiunde-n spațiu sau în timp
prin undele nepretutindenii mele
frecventate doar în parte
ca-ntr-un absurd ocol rutier

Tac dedesubtul
oricărui copac
derutat de creșterea oablă
nefiresc prea înceată

Cad în scăldătoarea uscată
a lungii zile de mai ieri
când aud cum se zbate omenirea
ca vraiștea grifonilor
printr-un gang cu niște tipi înarmați

Iubireo mai rău ia-mi suflarea
Iubireo de rău dă-mi uitarea
Iubireo la rău împlântă departe
foarte tare țărușul
pe care mi-l ascute
suita celor mai lăudăroși
corporali dușmani
disperarea
izolarea
și setea
de marasm enorm implantat

Iubireo cred că realizezi faptul
că oriunde nu ești te vreau
iar tu vii chiar dacă nu vrei
cu pretutindenea ta să pândești
să retezi să spânzuri
tot ceea ce m-ar face gângav
impotent somnolent stratificat
după modelul casetei dezgropatei necropole
din care tâlharii au luat aur
și oasele toate le-au făcut zob