I

Sub Ponte Vecchio,-n apa-adâncă
A răului, din galerii
Gonite, umbre se aruncă
Și se îneacă-n zori de zi.

Din tainice grădini se suie
Pe ceru-nchis de norii grei
Un olm de roze și tămâie
Și-un stol grăbit de porumbei.

Pe străzi hotarul de lumină
Înaintează pas cu pas
Și-ncet piețele se-animă
În centrul tristului oraș.

II

Turiștii încep pelerinajul
Uimirii printre ziduri reci
Și-un Babilon pare orașul
Asediat de hoarde-ntregi.

Din prăvălii le sar 'nainte
Ca să le vândă amăgiri
Copii cu miere în cuvinte
Și lăcomie în priviri.

Printre comori de frumusețe
E-o târguială până la cent
Și printre viziuni mărețe
Ce dorm în pietre - doar prezent.

III

Deodată clopotele tună
Și-un cor îngână rugi cu zel;
Mulțimea-n juru-i se adună,
Iar soarele învinge-n cer.

Un vânt coboară de pe dealul
Din sud, ca un răspuns divin
Și-și leapădă Florența voalul
De falsitate și venin.

Simți cum o binecuvântare
De sus, pe râul mohorât,
Ca într o zi de sărbătoare
A nașterii, a pogorât.

IV

În orele ce, ca o vrajă,
Se duc sub soarele pieziș,
Doar casele rămân de strajă
Pe mal, visând cu ochi deschiși.

Pe unde dorm, după-amiază,
Barcaze-n grija unui mus
Și-n pânze prind ultima rază
'Naintea sumbrului apus.

Când Arno e aprins și pare
O trenă lungă de împărat,
Trei picturi îi răpesc culoarea
În pânza lor, pe înserat.

V

Târziu, prin gang, de nicăierea,
Apar pisici cu nouă vieți,
Cei ce își caută plăcerea
Și veșnicii petrecăreți.

Îi trage către lupanare
Un cântec blestemat și apoi
Lumina moare în felinare,
Iar răul curge înapoi.

Și timpul însuși se întoarce
În visul marelui oraș...
Și-n sufletu-mi lipsit de pace
Se zbate-un dor sinucigaș.