spectacolul stelelor mă fascinează
îmbracă întunericul în sfinte odăjdii
sunt martoră că lumea se înseninează
că lumina o ferește de primejdii.

venerez iubirea dintre Lună și Soare
în stare de grație mereu se întâlnesc
la picioarele lor eu precum o floare
mă așez ofrandă cu chip omenesc.

oamenii de speranță nu duc lipsă
credința în ei este sfetnicul bun,
între visuri și dorințe acum e eclipsă
un fel de sărbătoare din obicei străbun.

eu închid deznădejdea într-o elipsă
și mă minunez ca întâiul tribun.