* simplu la fereastră*


pete pǎtrate cǎlare pe umbră//
ornamente
din geometria tăinuită a mirajelor,
stârnesc
norii cu aripi de condor,
s-aducă ninsorile.


trîmbiţi visate cu jocul pe zid //
ce mereu
deschid și închid
ochiul lăuntric al eului-
netezimi de tăișuri
cu pleoape de mlaștini.

dezvǎluiri mereu altǎdatǎ
cu cheia în strǎinul exilului//
jumulite de azi,
împăiate cu ieri,
pardosite cu pietrele trădării de mâine.

culoare
roşii din fulgul amurgului–
cu ninsoarea plînsǎ peste orizont //
un fel de treceri, ale secțiunii de aur,
ce-absorb
tăcerea vechilor epoci preistorile
ale fulgerului.

niciodatǎ simplu la fereastrǎ–
singur în culoare//
dupa o zi lungă,
măsurând absența,
negând polaritatea,
un eu impar
într-o mirare pozitivă și receptivă.

pierdutǎ flotǎ
preschimbatǎ-n patinele unor transparenţe de demult//
penultima roată
la zborul mărețului vultur himalayan;
fără un far al victorioaselor fapte,
deasupra oceanului de sentimente.

cetatea
moartǎ cade în întoarcere –
cupǎ cu aripi mistic inundate //
de seva copacului din pulberi de fluturi-
osuar al ecourilor
răsfrânte spre sine.


Nu-i alt fruct decît nimeni cu zdrenţe pe coajǎ de zâmbet –
scoţîndu-şi ochiul
pentru a-şi vedea mai bine miezul//
din mersul spiralat al planetelor,
în jurul marilor aspirații,
pregătind oglindirea lui trei
în undele conștiinței.

cîndva
mi-am citit cenuşiul –
pentru ca spart din lume sǎ-mi înţeleg
nenaşterea //
cândva
n-am știut nimic despre chipul lăuntric al cuvăntului–
pentru ca gonit din lume,
să-mi înțeleg menirea.