în portul speranței au acostat corăbii,
corăbieri romantici s-au întors acasă,
bucuriile zilei cântate-s de vrăbii
mai mult ca niciodată viața-i radioasă.

oamenii își cântă durerea și iubirea,
timpul este generos, armonios și teafăr,
pe toți ne înfrățește cu nemurirea
destinelor le dă lumină de luceafăr.

văd gospodari veseli în ie românească,
creează noi drumuri pe hotarele vieții,
ard ca o flacără imensă, nelumească
soarele le înseninează ochii, pomeții.

speranța lumii miroase a iarbă crudă,
poeții își supun condeiul la trudă.