Am plâns azi la un film românesc
de pe Cinemaraton despre istoria unei trepanații
pentru a salva viața eroinei
iubită din liceu și de chirurgul celebru de la o clinică,
nicidecum "măcelar"

Într-o barcă cu ea a tot lopătat,
a tuns-o zero chiar el, manual,
a sărutat-o pe creștetul capului,
i-a spus că numai pe ea a iubit-o

Titlul filmului era ceva cu "rochie albă"
de mireasă, pacienta abia o primise de la soțul gelos,
aveau deja un băiat și-o fată mică, isteață foc, leit ea

Am plâns mult în casă cu sughiț și apoi m-am spălat pe față,
din ochiul drept mi-a ieșit restul unei musculițe, încă vie
pe când mai trăia maică-mea acum doi ani, mă usturase ochiul
de parcă m-ar fi înțepat viespea, atunci când ea s-a stins
într-o vineri din finalul iernii 2021 după ce în decembrie
trecuse și de îmbolnăvirea cu Alpha Covid19 —
la sfârșitul lunii cuptor 2011 suferise dublă operație
pe creier, ca o eroină de film

Înainte să văd a doua jumătate a filmului meditasem la mama,
apoi îi promisesem poetului George Pașa într-un coment
rezultatul reflexiilor mele, ceva liric-epistolar grav:

"Mă voi mișca
și voi ajunge imediat
în altă parte
fără să mă clintesc

Sunt cel ce stau în săgeată
ca într-un nesfârșit vers

Tu ce mai cauți
dacă te-ai găsit în arcaș,
tu nu-ți mai ești arc
decât atunci când nu mai poți
să te întinzi, să te arcuiești drept

Cutremură-te, nu dărâma totuși nimic în jur,
fă-ți datoria în lume, trăiește cât de frumos poți,
agreează credința
supraviețuirii și dincolo
prin aceeași Iubire
de la un mine spre-un tine
și vei fi viu

Iubirea de-o știi săgeată
este și atunci experiență nouă, învață să lupți,
creează și menține totul

Supraviețuirea să-ți devină cheie și după moarte,
alții se urcă pe rădăcina ta de gingko biloba,
chiar dacă ți-e trupul neînsuflețit

De știi că tatăl tău a căutat și găsit calea,
atunci discuți cu acel om viu ce te-a făcut nepoet de mic
când îți citea poveștile "nemuritoare" și din "Halima"

De-ți amintești că mama ți-a dat chiar din trupul său viața,
te-a salvat în 1993 de la sinuciderea în ger prin Somova
îngenunchind și la Soare, și la Lună, și la Maică, și la Fiu
cu patru luni înainte de majoratul tău,
atunci nu mai ai avea deloc îndoieli — e bine

Ea, mama, ți-e vie, liberă
de atunci, din anul când ea avea cincizeci de ani și tu 17,
chiar dacă între timp
se odihnește
în mormântul de la țărmul mării, departe,
far pentru tine și ai tăi"