agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-05-17 | | (- Bunicule, poveştile-s adevărate? - Nepoate, asta este adevărată! - Dar adevărate nu sunt toate? -Ba da... Pentru că a fost odată...)
Într-o vară sticloasă cu secetă mare, Am aranjat cu năduf jugul pe boi În mugurul dimineţii-Pe răcoare.
Să aduc apă vie dintr-un izvor... Grijuliu butoaiele cu cep le-am șters Şi-am pus pe ele un vechi covor.
Iar pudra din colb grozav se vâltura, Prin ciulinii secetei chiar îmi doream: Să-mi feresc de praf încărcărtura.
-Na! Este aia ce își dă mă-ta pe față Să pară mai frumoasă și mândră Pentru taică-tu... Ca orice soață!
-Nepoate ăla-i pleonasmul vieții, Pudra n-o mai ajută de acum- Trecută este de vâltoarea tinereții...)
Of! Am pus şi un butoi sălciu cu apă... Până la gară drumul era foarte greu Iar de sete boii nu mai trag şi crapă;
Galbenă, cu borul mare pentru umbră; Totuși pe lutul uscat curgeau şiroaie Din trupul meu sărat de setea sumbră... ........................ Pustiu în drum îmi era mereu! Copile, tristeţea nu-i așa... Un ifos... Mă simțeam singur- Singurul zmeu Scăpat cu greu de tifos...
Au scăpat de-atunci în veci de sete! I-am îngropat pe toți într-o zi de Luni: Slăbiți de foame-Rămaşi schelete...
Rămasă grea cu draga mamă-ta, Rugăciuni rostea în fiecare noapte Să nu le împărtășim soarta...) ....................... Ajuns la pârâiaș în târziul din amiazi, Butoaiele cu apă le-am umplut. Soarele topea tot şi cetinile de brazi, Opincile-mi fierbinţi se lipeau în lut.
Să pască liberi lângă gară-n uscăciune... Obosit şi după umbră pătimaş Am intrat într-un vagon de cărbune.
Umbra îi era precum o părere Dată de un copac crescut cam strâmb Peste vagon în toropeală și plăcere...
Peste praful lipicios de hume Şi am intrat curând în cel mai dulce ton Cu visele şi clipele mai bune...
Rătăcit în colţul unui rai de vis Cu sufletul pierdut-În veci amanetat Din iad într-un himeric paradis!
Când ochii pe jumătate i-am deschis; Era întuneric beznă şi credeam Că-n moarte sunt pe veci proscris...
De boi, atunci, mi-am amintit; Privind în gol liniştea tulburătoare Spre mine-o mână albă am zărit...
Mâna plutea... Ciudat mai strălucea! Prin întuneric misterioasa ştimă Himeric se ondula, se răsucea...
Apoi lin spre podea mă împinse; De praful negru m-am simțit lipit Când totul în juru-mi se aprinse...
Trosnind de se cutremura pământul! Simţeam în nări un miros carnal Că mă frigea în vâlvătaie: Vântul... ...................... ( Nepotul se uita uimit Cu ochii-i de cicoare; Era puţin nedumerit- Din ce motive oare? )
Iar o cisternă la vale a scăpat; În acele viziuni-Minerve, O mâna albă m-a salvat...
Să fie al meu înger păzitor? Înduioşat de sufletu-mi curat În ceasul cel răzbunător?
Şi acum la ceas de bătrăneţe Un puişor de înger m-a salvat De singurătatea lungă şi tristeţe...)
Refăcut: 17.05.2023
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate