cu călăreală animalică, "răscolire-n carne
a unui episod murdar", cum spune poetul,
aşa începe drumul. nidarea e startul.
zăbavă de trei anotimpuri cât să te formezi,
să creşti, să te împlineşti ca pui de om.
cu tine umpli un pântec până burta pare
o oală sub presiune gata să-i sară buricul.

eşti expulzat. durere, scremete,ţipete,
sânge, umori. scenă horor. normal să nu-ţi
convină că altminteri nu ai ţipa ca din
gură de şarpe.
eşti prea mic să înţelegi că ţi s-a luminat drumul.
îl începi în braţele mamei până când,
în doi dinţi faci prima mare descoperire,
mersul pe jos. râzi şi o dai pe fuguţa,
crăcănat cu mânuţele înainte. mânca-l-ar
mama de frumos...

pe la doi anişori îţi arăţi dinţii de lapte
şi, sătul de nu-i voie colo,
nici acolo, nu-i bun, e caca, nu aşa, nu-i bine,
te-mburici să afle lumea că ai ceva şi tu de zis...
în sfârşit, până la majorat eşti ţinut
în lesa de griji părinteşti şi atunci, doamne,
îţi vine să-ţi bagi rărunchii în boale strigând:
sunt liber şi de capul meu!!!
galop de hormoni îţi iuţeşte sângele şi aşteptările,
visele, dorurile strălucesc întru orbirile minţii...

cum eu ce-am făcut? bună-ntrebare.
lasă-mi, nepoate, răgaz de o cană de vin
să-mi pun rânduială în gânduri...

cum să-ţi spun, eşti major şi tu acum şi ţi-o
spun de-a dreptul. am potolit galopul nu cu
orice chişătă de iapă ci cu mânze pe-alese,
până-ntr-o zi când vrăjit de un zâmbet şăgalnic
am strâns herghelia-n ocol, să pască şi să-şi
facă de cap doar la mine-n ogradă fără să
muşte şi fără să dea cu copita...

doruri, vise, speranţe? brad de crăciun am fost
cu ele împodobit. dulciuri, cadouri, prinos
pentru alţii au fost. acum, na, terminate sunt
sărbătorile tinereţii. ledurile-mi sunt arse,
globurile sparte dar până-oi ajunge la ghenă
tot îmi voi face simţită prezenţa împrăştiind
ace de gând...

e autostradă viaţa. largă, frumoasă, îmbietoare.
prevăzător sau mai degrabă fricos, temător
am ţinut-o tot huşi marginea pe drumul lăturalnic,
al meu, de pământ, cu gropi, pulberi arzânde, noroi,
hopuri, dar convins că voi ajunge până la capăt
cu suflet curat fără buboaie şi răni...

cum să nu, că doar suntem trecători. la capăt nu-i
semn giratoriu, e doar semaforul blocat pe roşu
şi un sec afiş: DRUM ÎNCHIS...