prietenul, fratele meu drag și bun,
iartă-mă, te rog,
cuvântul de-astă dată e simplu și atât:
sunt cel mai mic, dar cel mai mic de pe pământ,
e prima certitudine pe care o pot spune azi lui Dumnezeu
de mă întreabă cine sunt.
de ce? de ce? ce ai făcut?
vei zice și-mi vei cere sufletul pe tavă.
răspunsul, cum spuneam, e simplu:
m-am uitat în inimă cu ochii toți
ca într-un bob de grâu și n-am găsit acolo
vreun atom de soare pe care El cumva
să nu-l fi pus.
și-atunci voi sunteți toți niște uriași,
de-a dreptul niște munți pe lângă un biet punct.
știu că n-am făcut vreodată ceva bun,
știu că prea des am sărit în Rubicon și-apoi am plâns,
da, știu că am primit, doar am primit, doar am primit,
de-asta trăiesc mereu acest răspuns
și mă tot minunez
ca un nebun.