agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-05-21 | |
s-atingi acordul grav al focului
prea orb ți-e spiritul mi-ai reproșat cu întârziere de-o viață în timp ce-ți schimbai calm lentila de-ntuneric și-ncercai să uiți cât de ușor ghilotinai visele din oameni tată privirea fără centru de greutate mâna plină de pietre priveam siderată cum defrișai lacom puieții arborilor vieții plecată din mine săpam în carne trotuare pe care doar picioarele statuilor făceau aderență perfectă prea treaz să țip în beznă revolte incolore în fiecare zi smulgeam ancore morții infuzia cu poduri din mine cruzimea necesară toate atingerile tale căpătau miros de legendă și-mi recuperau vederea din rană cad ziduri peste ziduri răsar izvoare din ruine plătesc acum tribut cinstit durerii când mi-l cere tată puterea de-a înroși deșertul din oase n-o primește oricine ca pe cuminecătură înghit fructele focului văd prea bine acum țesătura magiei constant m-ai scos din cuptoare cu imunitatea crescută pâine răscoaptă pentru toate gurile incandescența sângelui este darul de taină de la tine tată stelele noastre își vor uni cândva tăcerile mâini deghizate în păsări fac mudra iertării
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate