Nucii mei dragi și mari,
tăiați bucăți de fierăstraie
sunt încă puieți, abia cumpărați de la un târg în zi de sărbătoare.
Casa bătrânească dărâmată
într-o zi de vineri
e proaspăt văruită așteptând musafiri
pentru încă cinșpe ani.
Un copil mă întreabă dincolo de gard
cât e ora, grăbindu-se spre un anume loc
unde părinții lui se întâlnesc pentru întâia oară,
ca mai apoi să se nască
și să poată veni în joacă, adică în carne și oase
să îmi spună el cât e ceasul.
Mi-e poftă de plăcintele cu mere ale lui Tanti Flori, dar mai sunt zece ani, cinci luni, o zi ș-un sfert de oră până se va muta în curtea alăturată
și voi putea gusta din plăcintele ei cu mere.

E vară în prezent, trecut și viitor. O coincidență plăcută de destin, fiindcă așa pot mirosi iasomia de trei ori dintr-o singură mișcare.