pe colini s-aprind candele-n colind
și la noi drumul spre servitute
a început într-o zi de miercuri din toamna anului 195...
de pe la două noaptea ei se culcau odată cu găinile
opaițele erau păstrate în poarta țărnii
doar de nevoie
în caz de calamitate sau venetici
sau se știa urmează să fie ei arestați
sau de-amirării
viețile nu pot fi decât unice
un fel de poezii mai vesele ori mai triste
mai grave și atât de adevărate
de neînțeles de cele mai multe ori
în scrânciobul ideilor
vina de a fi fost adus pe lume
fiind un fel de constituție a revendicării fiarei cu chip
de
om
implauzibilă
metafizic
deschideți și nu veți muri
intrați și nu veți mai ieși
plecați și nu vă veți mai întoarce
un stol de rândunele din nordul africii va zbura în fața voastră
aceasta să fie crucea
făcută-n cerul gurii cu limba neputrezită printre ai voștri
precum poezia &literatura și tot ceea ce există în genere
un fel de filosofie a cunoașterii
nosce te ipsum
tot ceea ce există nu are nevoie de scuze
precum tancurile oprite la poartă cu turela în poziție
de aruncat în aer
,,aruncat în lume”
izbit de pereții celulei
câteva picături de sânge
una-două-trei mai mult nu
dușmanii poporului de frunze minerale &idei revoluționare
înapoi în bănci
opriți revoluția
de Înălțarea Domnului
veți înțelege care vă este rostul
veți crește pe sub pământ
păduri de oase după păduri de oase gemând
sub acest pământ care a fost al cuiva
ce nu s-a mai întors niciodată acasă
se spune că duhurile neîmpăcate ale celor morți cu de-a sila
strigă -n nopțile fără lună în conștiința trează a preoților tineri
&nu-i lasă să doarmă
atunci preoții tineri își iau prezbiterele de mână
și se duc să aprindă candele în cimitir celor fără de cruce
cum au murit cei care nu mai sunt