"Tot mai provoci furtuni transcendentale,
Numai că niciodată nu te prind,"
Așa mi-ai spus, tăcerea împletind
Cu șoapte tandre și baritonale.

"Te chem în gând, visarea s-o aprind
Când orele devin sentimentale;
Tu vii mereu în visuri ancestrale,
Prin mintea mea, agale hoinărind."

Te-am ascultat și o vreme am căzut
În reveria că s-ar mai putea
Să luăm povestea de la început,

În piept, iubirea încă adia...
Și apoi mi-am amintit cât a durut.
Eu te-am lăsat cu fantezia ta.