Din nou, o noapte tare-ndoliată,
Căci stelele de mult nu mai apar;
Le caut astăzi iar, dar e-n zadar
Și bolta tremură, neconsolată.

Nu-i ordine și nici nu e hotar,
Cupola plânge gri, rarefiată,
Iar clipele se scurg spre niciodată,
Către un destin absurd și solitar.

Privesc cu indecizie în mine
Și, disperată, încerc să mă mai mint,
Cât rațiunea încă nu revine.

Nu-i fum ce piere aiurea, mă alint,
Nu sunt numai nimicuri și ruine,
E chiar un vis, visat de-un zeu de argint.