DE VINĂ-I DORUL
De vină-i dorul călător, născut din patimă târzie,
Dă lumii toate înconjor spre locul primei zămisliri,
Se-ntoarnă ca un bumerang acolo unde singur știe,
Răstoarnă suflete și inimi în tânguite scrijeliri.

De vină-i dorul spulberatic, crescut la mine pe pridvor,
Hrănit cu vise difamante ascunse-n pasiuni betege,
Din îngeraș cu plete blonde, astăzi vânjos scormonitor,
Din toate câte sunt în viață, tristețe și suspin culege.

De vină-i dorul nestatornic, trecut din zaibăr pe spumos,
Zburând cu armăsarii nopții spre zări de lume neștiute,
Uitat-a mustul tinereții și gândul meu cel mai frumos
Și-n zâmbet sfidător și cinic deschide rănile cusute.

De vină-i dorul condamnabil, infamul șarpe malonest,
S-a cuibărit la gât și strânge, mușcând din inimă și piept,
Împinge dragostile-n hău iar gândului dă drum funest,
E-un timp nedrept, nu mă deștept, speranțele să le îndrept...