Fiindcă nu am cunoscut pe nume Nimicul
Nu l-am strigat niciodată ca pe cineva
Pe care l-aș mai fi întâlnit mai de mult,

Chiar dacă îi port umbra ca pe vierme
Întinzându-mi-se pe cale dinspre apus.

Galben, dantelat, din mantia firii
Cu striviri nechemat mă împodobește,
Deși nu-mi amintesc cum ne-am întâlnit.

În mine, însă, continuu simt, se zvârcolește!

Răsărind, stă să crape ca tăcerea în bumb
Precum cuvinte rostuite din semne.