agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-06-21 | |
m-au trezit pescărușii cu rîsul lor sarcastic
m-au înnebunit pescărușii cu hăhăitul lor batjocoritor. îl ascult ca de obicei pe klaus schulze, stay with me zice omul, parcă făcînd și el mișto de mine. răsare soarele în militari, colorînd blocuri, colorînd oamenii care se pregătesc să trăiască. așa ca într-o carte de desenat a vieții, de parcă și bărbosul se joacă pe telefon. eu mă pregătesc să mor, de fapt reiau moartea de unde am lăsat-o ca pe un serial cu multe episoade. cei mai mulți stau pe frecvențe luminoase, numai eu am îmbrăcat lumina în haine de doliu. timbres of ice se numește albumul lui klaus dar eu nu am nevoie de gheață, eu sunt o mașină de făcut gheață sunt o statuie de gheață. m-aș topi în mîinile tale dar tu nu ești amundsen, să-mi atingi polul sud și polul nord. ce aveți în comun e că nu sunteți de găsit. am un bambus într-o sticlă, împlinește 7 ani. e cel mai bun prieten. el mă știe cel mai bine și vorbește foarte înțelept. rădăcinile lui au umplut sticla, la fel cum rădăcinile tale mi-au umplut trupul și au băut toată dragostea din mine. bambusul meu albește odată cu mine. amundsen a albit o dată pentru totdeauna și avea o iubită secretă despre care s-a aflat tîrziu. și eu am o dragoste secretă și undeva în mine, gheața din mine se topește și e o cascadă atît de înaltă ca între inimile noastre. curgi în mine cum ceasurile ar curge în tablorile lui picasso. peste cîteva zile mă fac fochist și o să topesc toată gheața din mine. poate te încălzesc. am îmbrăcat lumina în întuneric, am învelit-o de parcă i-ar fi fost frig, cum te-am luat în brațe atunci. m-am întrebat dacă sublimul vine de la sublimare. că dacă m-ai săruta m-aș face din gheață abur cu chipul tău.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate