În veșminte de lumină cu năframa verii blândă
Codrii freamătă în slava sărbătorii de izbândă,
La răspântii cu troițe sublim susur de izvoare,
Sacre ape liniști poartă din depresiuni la mare.

Razele miraculoase înspre inimi se pogoară
Cu emoții adiate tot cei viu se înconjoară,
Și se mângâie tristețea adastată prin biserici,
Cum se-nlătură durerea dintre credincioșii clerici.

Din adâncuri se înalță doar cântările de lauri
Valurile aduc Pace din mărgeanuri către maluri.
Ce bogată ești Planetă cu spirit de Dumnezeie.
Și păstrezi din vremuri dârze artefacte în muzee.

Și ne crești, la piept ții mierea împlinirilor vitale.
Veghea ta peste istorii în povești cu saturnale,
Se strecoară în memorii blând și-atâta de puternic
Încât tot omul pe lume poate să fie cucernic.

Țesătura vieții tale - este pururea mai nouă
Precum florile grădinii - cugetări scăldate-n rouă
Simbiotica trăire cu noi toți la pieptul tău
Învățând să fim tezaur , nu abis, nu rău, nu hău.