Mâinile noastre s-au întâlnit,
Apoi sufletele s-au iubit flămânde;
În fiecare dimineață
Îmi înfloreai un zâmbet pe buze
Și o lacrimă de fericire
Grăbită, în colțul ochiului...
Lumea toată se reducea
La un sărut ca o adiere de vânt,
Ochii tăi erau ca mierea,
Inima mea te iubea bătând tare,
Răsăritul și apusul erau,
Pentru noi doi,
Doar o culoare ruptă din Soare.

Nu e prea multă atâta fericire?
Nu e prea dulce sărutul tău din vis?
Ploaia cădea încet, încet,
Și eu tot visam un final indecis.
Te-am regăsit, apoi te-am pierdut
Printre cuvinte și raze de lună,
Erai frumos, eu eram prea nebună,
Te strângeam în brațe
Deși voiai să pleci.
Din visul meu
Tu n-o să pleci nicicând,
O să rămâi, prin flori de tei,
Îndrăgostit în al meu gând.