La mine, la țară, undeva într-o margine,
Cârtițe construiesc tuneluri prin care umblă
Fără să țină cont că printre buruieni și secară
Eu sădesc legume ca pe pomi fructiferi.

La mine, la țară, unde țara este un petec de cer,
Cârtițe trăiesc asemenea constelațiilor care digeră
Aceleași stele azi ca și pe cele de ieri și
Le rostogolesc în constelații de fier.

La mine, la țară, ca peste clapele unui pian cineva
Lovește de sub pământ prin rădăcini insistent în tăceri.
Din vibrația lor dezleagă sunetul liniștitor al plăcerii
Ca pe niște cârtițe care sapă orizontal după învieri.

La mine, la țară, în fiecare seară mă întorc
Pentru a avea de unde să revin când voi pleca
Și mă simt ca deșertul în care cârtița caută visul
Îngropat în pământ nesfârșit și întreg.