Gândul acesta,
că mă reîntorc la condei
mă transformă
într-o umbră fără vârstă.
Dorul de cuvânt
se rostogolește
în câmpia uscată,
parcă învelitoarea aceasta
nu-mi mai aparține...
Eu sunt departe,
un observator al trecerilor
și caut speranța,
era îngropată acolo,
undeva în pământul
odată verde...
Basmul pe care îl văd,
e mereu însetat!
Creionează monștri,
pictează sentimente...
Vibrează durerea
de a nu fi uitat
și nimicul transformă
suferința în iertare,
mărul în castele,
basmul în realitate,
realitatea în basm...