În marginea orașului veșnic fericit
porumbul crește falnic din brazdă adâncă.
Soarele apune scăldat de opium
în bălți de grafit.
Mii de gropi sunt pline cu șobolani
atacă poștașii călare la scări păzite cu dughenele
amorului părăsit.
Între blocuri cu geamuri deschise pruncii plâng,
imaginea fertilității se varsă ca o anemonă peste balcoane,
în cetatea de pământ a cucuruzului
știuleții răsar teluric
din pământul săgetat de foc.
Brazda adâncă de lavă curge și curge tăcută pe străzi,
se înnobilează sicrie din nuc.
Morții primesc iubirea de apoi,
eroii plâng, au măsele stricate,
pistilul cu mătasea
îi acoperă ca o mantie furajeră în care se strâng
stelele căzute.