Privește-mi inima
cum se înalță
la picioarele unei cruci
de parcă s-ar deschide o poartă
printr-o grădină, până la Dumnezeu
pe această cărare pornește
însuși glasul ei
să întâlnească poemul,
sensibilă coloană a cerului,
în mijlocul ruinelor Pantheonului,
să nu suferim
nici tu, nici eu...