Gândul pe care l-am gândit ultima oară,
Ca un infinit de tăceri ce nu pot fi rostuite,
Împresurat cu umbre cum apusul-într-o seară
Sângerează din depărtarea ce îl cuprinde.

Poate că nu i-aș fi retrăit niciodată căderea
Ca îndepărtare spre a rămâne în flăcări aprins,
Însă frământarea lui abia acum devine cuvânt
Născător de lumină și orizont necuprins.

În același fel cerul sub care mă petrec visând
Se adâncește în orizontul lipsit de depărtare.
Gânduri care pretutindeni adorm întinzând
Amorul însetat de iubire și de visare.