Trăim în umbre
pentru cei de ieri,
trăim și în lumini
pentru cei de azi,
trăim în jurământul dat,
păstrăm standardele zi de zi

Nu deraierilor, de tot felul,
un nu hotărât
distragerii
atenției noastre
de la bunul mers al vieții
de pe liniile ce ne-au fost date,
nu ne este drumul în viață mândria,
avem criteriile de mers cu noi
cât mai înalte — itinerar spre creste —
estetic, etic

Devotați misiunii poetice,
ne lăudăm cu vocația
de sus, crucială, a operei

Suntem fiecare dintre noi
câte un mic far,
ne stingem ca să ne aprindem
în noaptea următoare —
dăm ritm vesperal
de înaintat spre liman
pânzelor vieții acelorași ceasuri,
busole vii, din afectele căutării asidue
a meritatei odihni portuare
pentru navigatori, întindem și mâini sigure
pentru cei naufragiați

Cuvântul de ordine îl știm,
să-l ascultăm, să ne urmăm îngerul minții
din toată inima, cu har de sus
și pentru necunoscuții poeți, ce vor
să învețe mersul pe valuri, un surf literar

Să căutăm urmele Cuvântului de lumină
înscrise modest și în
bezna zbaterii noastre,
să tindem către înseninările existenței,
să ne deprindem realmente cu
vorba nouă,
inspirată din artă,
de mâine să ne luptăm
prin gânduri bune, rugi,
jertfe, întrebări, să tindem
să fim martiri Constanți Tonegari,
răspunsuri vii
ale propriei Poezii
gata zi de zi
să urmăm o mare
creație

Ajungem treptat slugile scrisului,
nu suntem vameșii inspirației de oriunde,
nimeni nu-i stăpân deplin pe cuvinte,
versuri, strofe, poeme,
i se împrumută, i se dă har peste har,
nimeni nu merită nici numele de poet
față de alții mai mult,
deseori greșește să spună, ezită, îndreaptă,
opera noastră e viața cu multele ei cotituri,
nefalsificată,
nu-i o viață cu altă durată, S.F.,
opera e o dramă, nu o comedie,
opera-i bună, să o arătăm cât mai perfectă,
nu ne permitem s-o facem proastă
decât dacă ne-am îmbăta,
sinucigași literați

De-un scriitor ușarnic
până și rudele ori prietenii sinceri fug —
îi desconsideră, îi ignoră, îi pierde
dintr-un vis ce-i șoptește să fie singur

Cu poetul îngâmfat nu este de glumit,
nu-i de stat de vorbă,
el una spune odată, grăbit, amețit,
alta face chiar a doua zi,
scrisul de lumină de la început
i se întunecă progresiv, are voie, își dă dreptul
să taie, are, zice el, voie să distrugă Cuvântul,
poate să-l aprindă și pe îngerul izbăvirii Poeziei
cu răzgânditul său proverbial
de la gândul ăl bun

Brusc mocofanul poet
nu mai e omul de dinainte,
nu mai rămâne scriitor
când a apucat să se creadă prea bun, genial

Nu se face pe nicăieri "primăvara poeților"
din genialitate bolnavă,
se recită doar pe sine, aduce mare caniculă
cel ce se hrănește cu orgoliul artistic
precum un deșert din Arabia ori saharian