Plouă mult astăzi,
tot astăzi revine canicula,
iubește-mă, ploaie, sărută-mi umerii,
creștetul capului, mâinile, vreau să vii
parțial peste viață sau moarte
ca într-un vis matinal în agonia nopții
spre ziua de 13 a lui cuptor
să-mi cazi drept în brațe, liber să te sărut
cât mai lung neștiutor încă
de nicio femeie, decât de ploaia de vară
într-un tărâm încă nears românesc
patru luni la rând
ca-n anul fatidic '22 trecut
al secolului 21

Ce mai sărut juvenil dă ploaia,
ea e un androgin
ce te răscolește în ziua
când oricare voia să plece-n natură
afară,
însă mașinile spun că ringul e spălat
de ea,
un fund lung de jacuzzi stradal
călcat zgomotos de roți, subtil
de pașii pietonilor

Eu îmi iau adio de la prietenii mei virtuali,
s-or fi săturat să mă asculte,
sunt din nou tânăr la orice vârstă ca soarele
ieșit dintre frunzele de tei udate acum,
pământul de la baza acestor copaci din fața
blocului în sfârșit s-a udat bine în mijlocul
unui cuptor încins european-african

Simt că bărbații nu mai sunt prea vrednici
să scrie poeme, femeile însă pot fi scriitoare,
ele iubesc doar apa de ploaie, răul cu râul de sus
se amestecă artistic în ele, pe când la bărbați
mocirla cu dependență-a boemei
dă chix

Cei care au mașini au reușit
să rămână în ploi,
cei ce ies cu capul gol
au... ieșit, agonalul joc al ploii alege
cine să stea, cine să plece departe, în moarte
un pic