S-a însingurat sub pleoape visul,
vara cerne fumul de mangal;
tot te plângi că-i expirat permisul
de intrare-n mediul virtual.
Și ce-ar fi să intri incognito,
scapi de treceri pentru pietoni,
dar tu îmi tot spui, și-acum, iubito,
să nu evităm a fi sincroni.


„Uite - zise ea - la semafoare
am bifat mereu, dar la mașini
gândul rămânea în suspendare:
oare sunt conduse de cretini?
Expira și timpul de logare,
iar sistemul credea că-s robot.
Am rămas pe zebră, în visare,
de claxoane mă durea în cot.
„Mișcă, fato, zise tare unul,
mă grăbesc să mai postez un text.”
M-am dat la o parte, că nebunul
căuta de ceartă un pretext.
A plecat în trombă. Semaforul
se schimbase-n roșu. Cum să treci?
Bine c-a venit moderatorul,
care mai știa și-alte poteci.
Însă,-am dat peste-un blocaj în trafic,
că intrase unul într-un stâlp,
după ce pierduse versul safic
și-l schimbase cu-altul mai tălâmb.
Și,-uite-așa, am stat vreo două ore
până-am reușit ca să postez
un poem cu plante carnivore,-n
care, pur și simplu, epatez.
De comentatori n-aveam vreo teamă
că-i știam de treabă, șugubeți,
mai ales că nu prea luam în seamă
fumurile unor certăreți.


Și,-uite-așa, am petrecut în trafic
liniștit vreo oră și ceva,
prin lăcașul ăsta criptografic
tot citind ce scrie cineva.
Așa că nu-mi mai vorbi de treceri,
semafoare și-alte semne noi,
visul de sub pleoape în petreceri
doar cu sine prinde nou altoi.”