Balsam, dinspre valea cea albă, ca să îmi spele iubirea
trupul tău foarte alb
gângurind în cuvinte, în trupul meu, și încă mai tremur
suntem doi bebeluși punându-și mâinile să se joace
tu și eu,
încă foarte tineri,
cine râde, cu rânduri de lacrimi, la mine, în palmă
James e și cântă la pian... dragă chitarist vintage,
îți zic, îl simt, încă prea înalt, peste degetele mele întinse pe clapă
mâna stângă, pe cea stângă
la fel cu mâinile drepte și exact
mâna ta dreaptă exact și milimetric peste mâna ta/mea dreaptă
a ta e mai mare
e mai...
și cred că sunt scoici și inele, în ea;
și-un pește se zbate, în mine, prin trunchi,
caută țărmul și nu știu ce caută barcă și undițe încă
să o iau cu mărgeanul și peștele în exact alte direcții
dar nu mă ating de el, căci e un pește simpatic, de la mine din trunche
ce-ar fi să ne creștem, în Iulie sau în August
bebeluș!, îți cresc piciorușele, de fapt, mult, azi,
iar capul îți este mai mare de la prea multă gândire;
un fel de scutec comun sunt cei 1000 de ani de viitor război sexual
care nu se mai termină, între noi;
pesemne, la șapte sau, poate, la opt ani, te-am recunoscut
avem, de fapt, același cordon ombilical, care ne leagă și nu ne mai lasă, parcă, în pace...
decât dacă ne încâlcim, în el, ca într-o șură cu rândunele și iederă
întinsă pe paie
ce naiba caută iedera întinsă, în șură, pe paie, e fânul cosit
iar sus se văd toate stelele cu bine printre bârnele ca din lemn lăcuit, căci sunt scumpe
unde naiba să ne lăsăm toate acoperișurile din locul acesta
să mâncăm zloți și carne, din noi
în Noiembrie;
eu, tu, noi, ambră, noi suntem ambră,
Alfa și Omega se bat, în zadar, ca să ne despartă
cu Biblii, la ambele capete
de catapeteasmă nu se agață, azi, nimeni, pentru că au fugit păsările
la fel oamenii, corăbieri geloși către infinit...
nu le dau stelele din pădurea parfumurilor de stânjenel gri și sălbatic
pardon, nu se văd, sabotul prea galben să nu calce peste mușchi și licheni, în rest o singură
direcție înainte, deasupra, printre copaci, o singură steluță alb-albastră
care conduce
blitzuri surprinzătoare visează pentru că se aseamănă cu o albăstrea sclipicioasă
luați niște stele din alte părți, dar sunt mai scurte și mai bombăne soarele
trist
mult
pe la capete nesfârșite de religie
luându-se Cântarea Cântărilor numai tristului Solomon
vânare
reîncarnare, unul în altul, pe frânghii călcând și pe moarte
poate, în care te caut.
să mă ajute Fata din apă cu părul ei lung, ce seduce
să plec, de aici, mai departe
ai fire de aur, în mână, și ele nu îmi spun prea mult niciodată
nici cufere închise, cu cenușă pe ele
însă, îmi sunt ochii mei
cenușii
să nu mă strige din urmă o mână peste altă mână, ce minte
alerg
mîțele nu sunt niciodată niște făpturi drepte.


https://www.youtube.com/watch?v=uhP1Es8qISE