E soare curat, tânăr, e rouă, sunt bălți noi
de la o ploaie cu trăsnete-n stânci, copaci,
s-a înseninat atât de iute, au plecat
precum dragonii demonii nopții,
precum îngerii văd acum un stol de cocori,
pe cer dispar toți norii cenușii,
sunt alții mai albi
unii sunt pali,
se șterg singuri pe cer
în această mirabilă joi,
mă salută poiana c-un cântec de gâze,
cămașa albă mi-o scot din apă,
mi s-a limpezit după atâta clătit,
șapte ape mi-au fost de ajuns, se lipise
pe corp murdară la gât, subsuori

Am stors-o, într-o știoalnă îmi spăl
pantalonii prăfuiți mult aseară pe stânci
la dresajul acvilei mele, crescută de pui,
i-am spălat, i-am bătut bine de pietre,
mi-am pus tolba cu săgeți, arcul pe umăr

Am desfăcut, am scuturat și întins
cămașa albă,
am pus-o pe frânghie, se zvântă,
mi-am pus pantalonii puțin uzi, e iar cald,
în câteva minute îmi voi pune cămașa,
imprim pe-o nouă tapițerie
litere magice în fire viu vopsite,
ticluiesc o poveste de iubire ca-n Halima
în multe etape, s-o las ca amintire
abia într-o agonie bătrân
pentru copiii mei, cos la un peisaj ireal,
mă bucur de atâta vigoare, lucrez și-n noapte,
vreau să încalec mai iute, după ce-l trezesc
în cort pe la ceasul al doilea după zori
pe poetul ce trebuie să meargă la curte,
primesc acum dintr-un rodiu sub care stau
o ploaie de flori de la un vânt matinal

Chiar deasupra vechii cetăți Persepolis
cu multe fântâni, biblioteci publice
din Persia binecuvântată de Zoroastru,
Allah, Mehmet, observ cum ies după treburi
femei agere, acoperite parțial, cu falduri
mereu zburătoare, chipuri pline râd,
unele îmi fac cu ochiul,
sprințar, doritoare de artă, științe,
de-un peisaj relaxant dintr-o tapițerie,
pe ultima filă scriu foarte mic numele meu,
Dadu Vinaș, "caligraf al lui Omar Khayyam",
plec din zori să mai vând un manuscris
cu poemele iubirii stăpânului meu