da! îmi amintesc de tine pentru că
mi te târăști ca un șarpe printre ruine!

pentru că între răsărit și apus luminezi
și pentru că nu te pot scoate din mâine.

dar și că, după ce mi-ai gustat carnea
toată viața îți dorești să mă consumi...

că te rostogolești prin lume unde viezi
pipăind, privind, gustând, adulmecând
pentru a-ți aminti materia din care
te întinzi ca în priviri cerul.

tot ceea ce mă poartă cu tine
nu are nimic din ceea ce sunt,
ci este gol golit de adâncul
ce hrănește strigătul care
freamătă furibund în amor.

și, pentru că-mi crește-n vedere ființa ta,
cum din carne își consumă ziua lumina,
tot ce-mi mai rămâne este imaginea
unde te văd ca pe un șarpe
târât printre ruine.