Să nu-mi spui că nimic nu te-apasă, e imposibil.

După ce-ai ieșit din vidul unei pierderi esențiale,

știi și tu că-n aerul tău de orfic respiri mult mai greu.

Nu te mai regăsești în jumătățile de măsură,

ai învățat că frumusețea vine din impulsul prim,

înainte să ajungă la un simț mai înalt.

Nu accepți nici ipostaza ridicolă de trubadur modern,

cântând frumusețea devastată a vreunei dona perdida.

Orficii au mândria lor, în plus, nostalgia după limanul celest.

Nimeni nu devine imun la veștejire,

chiar dacă sparge oglinda

înainte de-a-și citi în ea destrămarea.

Nu te-agăța cu disperare de-un sens, le vei pierde pe toate.

Când în față îți rămâne nimicul, tu să-ți zici:

Nu-i nimic, tot se naște o lume!