n-am reușit nici azi să-mi pun oja lila pe unghii
mușc plictisită dintr-un măr roșu zemos
în curte Roua latră roz la pisicile cu cozile ridicate
ascult înmormântările albe ale lui Tzone la radioul preferat
vocativ
verde-violet
și mă inspiră tot
și aș scrie și eu despre moarte
dar cum?
eu nu sunt bărbat
și nici Dunărea albastră nu mi-i aproape
și nici corcoduși portocalii împrejur
vocea continuă indigo
recită despre șapte sicrie
alegerea mortului perfect
flori de hârtie creponată
săpun de casă
nisip
alge
licheni
lemn de corcoduș
pietre
și degetul lui Dumnezeu indicând zenitul
pixul meu galben mă face să zâmbesc
ha-ha
cred și eu că nu există mortul perfect cu moț în frunte
ce-mi plac înmormântările astea albe
și fondul muzical grav
(oratoriul lui Bach - Patimile după Ioan)
mă arunc într-o vâltoare perfect rotundă
așa ca o scenă de operă
caut morții din priviri
să-l aflu pe cel mai frumos
pe cel mai împărat al morților
și-mi amintesc de sfânta mandragora
și de orașul umbrelor Alexandrinei Hristov
poate că Dunărea a trecut și pe acolo
înecând bărbați
cine știe?
poate că rădăcinile plantei
sunt tocmai chipurile lor
mușc lacom din mărul roșu zemos
în fața ochilor negri
emoții și viori
aș scrie și eu despre moarte
dar cum?