În lacrimă îmi fierbi iertarea, mamă,
La sânu-ţi pâinea dragostei se coace
Şi vremuri vin să mi te ia din pace
Auzi? Tăcerea trupului te cheamă...

Că timpul e un monstru bând rapace
A visului cea de fiinţă zeamă
Şi noaptea de a fi-i spre zori să geamă,
În lutul omenesc mormântul zace.

Lui Dumnezeu când mâna săruta-vei
Şi-odaie îţi vei naşte-n amintiri
Pocalul trist aduci în miezul tavei.

Măicuţă, de-a mea stea să nu te miri
Când mie ochii tăi spre plângeri da-vei
Dar încă eşti, nu trenă de iubiri.