vară cu miros de lavandă, cufundată în sine, ca o prăpastie
îmi asum greșelile fără să am nicio vină
îți fac mărturisiri fără să știu ce vorbesc
mă adăp ca o psihopată din șocurile pe care ți le administrez inocentă
încă trăiesc
încă vorbesc
încă simt
în căldura de melasă, cei care vor să ne taie
din existența lor
râd pe la colțuri
umbre de oameni, oameni de umbre
înfiorătoare sunt ocolișurile memoriei
clipele de spaimă, apa din baie care duce spre pierzanie
îmbrățișarea caldă a copilului ca un pansament
peste ochiul spart care se leagănă în tine.