cos nasturele negru al vieții
pe piept în linie cu inima
o înțepătură scurtă și picătura
mică roșie rotundă lasă un semn
profund pe rochia proaspăt îmbrăcată
un mac pare să crească pe pânză
pictor exemplar timpul îmi lasă urme
la coada ochiului nicio lacrimă
nu mai limpezește tristețea

cos și firul subțire se înnoadă
pentru a câta oară sub ochelari
îl chinui prin urechea acului
cedează și se lasă prins de nasturele
negru al vieții pe acolo pe unde
inima își face veacul
cel de singurătate