nu toate amintirile

sunt frumoase

și totuși, timpul te va face

să uiți de ele

așa cum uiți de pielea moartă

de pe tălpile care, oricum

continuă drumul

uneori, însă

într-o zi de duminică

când nimeni și nimic

nu te grăbește să pleci afară din casă

observi acea piele

și încerci s-o îndepărtezi cu unghiile

dar ea se încăpățânează

să rămână acolo

ca și când ar avea un rol important

în ciuda faptului

că este dizgrațioasă, aspră

și urât mirositoare

probabil, rolul ei este ca tu

să scrii un poem

simplu și fără metafore alambicate

un poem despre

vremurile de demult

când pielea aceasta

era vie, roză și catifelată

fiind mângâiată

de cineva care o iubea

atât de mult încât

și-ar fi dat toată viața

pentru nemurirea ei