o, dar ce minune te-a adus

lângă inima mea

eu, pribeag în lumea

gândurilor labirintice

trăgându-mi sufletul

la adăpostul unor amintiri

dărăpănate?

o, tu, cea care

mi-ai făcut poemul să plângă

atunci când eram

ca o fântână secată

măsurând în mine însumi

doar lunga tăcere

a abisului

o, tu, cea care

ți-ai despletit visele

peste marea mea rătăcire

îndemnându-mă să urc

ca un pelerin

pe trepte sfinte de zâmbet

până la poarta sărutului

o, dar ce minune te-a scos

din zidul trecutului

mai bună, mai frumoasă, mai înțeleaptă

o, tu, cea care suspinai cu răbdare

din spatele nenăscutei ferestre

lăsând doar pasărea

să-ți poarte pe aripi suspinul

atunci când eu tânjeam ca deșertul

după atingerea ploii

pentru a da naștere florilor?

o, dar ce minune

te-a îndemnat să muști

din inima mea

ca un măr putrezit

amușinat doar de mușiță?

să fie aceeași minune

care preschimba

apa în vin?

15 august 2023