agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-17 | |
Prietena psihologă, Sorina, m-a condus în câteva
meditații. O dată am închis ochii și am intrat în grădina din spatele casei bunicilor, la Sinaia. Mă vedeam copil făcând poduri din bețigașe între cele două mușuroaie mari de furnici fără să mă gândesc că poate au regine diferite. Vedeam din curte telecabina jumătate albastră și jumătate roșie răsărind și apoi ascunzându-se între brazi. Dacă ridicai privirea, se zărea și vârful Caraiman cu pete de zăpadă. Eram fascinat de varietatea păsărilor, începând cu mierlele negre cu cioc portocaliu (mierloiul avea această distincție) până la gaițe cafenii, pătate cu albastru în penaj și coțofene îmbrăcate în culorile echipei U Cluj. Mă cuprindea bucuria acelor clipe ale copilăriei, liniștea poieniței de după gard, foșnetul pădurii coniferelor, care uneori îmi inspira o voluptoasă teamă, cocoșii mă trezeau dimineața, nederanjându-mă precum un ceas deșteptător. Soarele intra pe ferestrele verzi, libelule uriașe zbârnâiau pe terasă, albastre. Bunica ne spunea că unde nu intră soarele intră doctorul și Mariana cu mine, o credeam. Bunicul în fotoliul său mă intimida când mi se adresa ”Ia vino să-ți fac părul permanent!” Mariana era mai îndrăzneață, fugea și sărea în brațele lui, râzând. Îmi plăcea să-l văd proiectând pe masa din sufragerie, lucra la tot felul de inovații, folosind rigla de calcul. De pe atunci mă fascinau pietrele, le adunam după culoare, le spărgeam, unele aveau reflexe argintii, altele cenușii cu fire de calcit, cum știu acum. Nu-mi trecea prin minte că voi fi geolog și le voi desluși. Mariana își făcea temele de vacanță în caietul cu linii și coperți din carton. Bunica mai aduna oase pentru Laica, o cățelușă hoinară, poate fostă cosmonaută, ce intra la noi în curte ca la ea acasă. Apoi încet reveneam în cabinet și mă simțeam ca după o ședință de yoga-experiență pe care am trăit-o. Și căpătam înapoi zâmbetul pierdut în armată când nu m-am transformat în mașină de război, Până aici m-a condus Marta, prima mea psihologă cu care mă întâlneam o vreme, săptămânal. Nu mai știu nimic despre ele. 29 mai 2023
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate