agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-24 | | trecuse deja o lună de secetă și în ciuda rugăciunilor la sfîntul Ilie și a procesiunilor cu icoane făcătoare de minuni nicio picătură de apă n-a căzut din cerul indiferent și uscat ca în versurile lui Labiș nicio lacrimă de sfînt n-a udat țărîna și după încă o lună au ajuns cu toții la vorba înțeleaptă a țiganului că decît secetă e bună și piatra așa că au pus mînă de la mînă și au tocmit paparudele s-au adunat toți în fața primăriei pentru spectacol așa cum făceau de ziua comunei cînd primarul cheltuia o grămadă de bani și pe scenă se produceau spectacole ieftine cu artiști anonimi veniți din capitală sau de aiurea să cînte trapanele și alte șlagăre din secolul trecut paparudele nu au început dansul pînă n-au fost plătite cu parandărăt și fără chitanță au băut cîteva pahare de țuică așa cum cerea protocolul și au dansat apoi în fofoloancele goale strigîndu-și incantațiile lor așa cum fac jucătorii la horă a doua zi nori plumburii au apărut și apoi țărîna s-a albit de o grindină cu bucăți de gheață în formă de penis cîrciumarii le-au cules și le-au ambalat în pungi de plastic și apoi le-au pus în congelatoare știau că se vor vinde bine și își mai scot din pagubă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate