mama răsturna mălaiul pe fundul 
de lemn punea grămăjoare 
egale
de sare 
fiecare copil putea să-și împartă
până a doua zi 
ne jucam în podul unde nu aveam voie să hrănim licurici

mai ales când fumega din spatele grajdului
semn rău vorbeau funiile de usturoi
dacă nici șarpele casei nu mai are curaj

n-am crezut nici atunci când l-au dus pe tata legat 
au tras cu mitraliera până au asurzit păsările
uram gardurile care i-a adus în curtea noastră
săracă 
piatra care le-a ținut hainele

mă lipeam de mâneca ei o certam că 
nu puteam să mă urc la dânsul în spate 
nu creșteau nici iarba nici vreo sămânță de turbă
vorbeam singur 
poate totuși îl vor lăsa până nu se sfârșește ziua 
drumul
sau arderea caselor

cu privirea unui om care nu știe cu ce mână
îi ține partea norocul
îmi spuneam o să treacă
voi merge la școală
pe marginea apei care nu întotdeauna înșală
apoi la oraș voi înființa un partid 
precum al vecinilor care și-au omorât împărații


nici caii nu voiau să se-ntoarcă
fluieram după ei zvârleau din copite 
or fi lupi 
nu 
mi-a spus mama 
rușii

până seara târziu am plâns pe grămada 
de struguri
să nu mergem la bancă
ne trebuiau bani de mâncare

de atunci nu mă-nchin fără să pun stânga sub cap
unde-și bagă diavolul coada 
pipăi aurul și mă simt bărbat
când cu dreapta strâng arma mai tare
dorința știu că așa se primește

și nu mă gândeam că mă vei părăsi zicând
mai bine să moară un om cât o dragoste
mare 
trăgeam căciula pe frunte să nu-mi ieși din cap

tu și pustiul pădurii înaintea dezghețului 
făceați mai mult decât moara de roata căreia 
am legat o pereche de ghete cu tălpile rupte 
să nu ne invidieze vreun copil
din senin

ne luam în brațe, dormeam pe rând
de frica dragostei și a morții