Gândesc, cu gând cucernic, la vremea vieții tale
Și văd vitraliul sacru clădit de spada ta.
Privesc atent vitraliul și văd un munte-n zale
Și cred, măreața față a fi Măria Ta.

Sfinxul cu scut cu bour scrutează lung în zare:
Parcă-i hotar, prin nouri, veghind peste o țară,
Cu oameni blânzi, dar aprigi, și cai în nechezare,
Nici furi nu-i calcă pragul, pe-ascuns, fără să piară.

Azi văd Moldova mamă, văd și Moldova soră,
Văd și acele râuri ce-n taină se-nfrățesc
Și viforul pustiei ce, înghețat, mai ară
Hotarele nebune ce tot se răzlețesc.

Iar gândul mă-nfioară la vechile tratate
Ce-au dus pe frații noștri în estu-ndepărtat
Și mult mai mare-mi pare blestemul ce ne bate
Când moldoveanul nostru și-acum e condamnat.

Se schimbă orizonturi, se înfrățesc popoare
Și înflorește pacea pe tot mai mult pământ,
Deși-am purtat războaie la sfintele hotare,
Noi tot ne vedem frații în țarcuri de osând.

Țară-mpărțită-n trei și răsucită-n patru,
Tu singură vei ști să-ți răscroiești cununa,
Cătând pe Ștefan, Domnul și Daniil Sihastrul,
Vei regăsi pe frați și patria comună.

Și va veni și vremea când muntele cu zale,
Va priveghea din nou la Sfântă Pacea ta
Și peste tot poporul, unit ca apa-n vale,
Va răsări un duh: Ștefan, Măria Sa.

21 februarie 2004