seara
pun la capătul patului un pahar cu apă
dimineața îl găsesc mereu gol de parcă cineva însetat
trece noapte de noapte prin visele mele
cu ochii închiși de mistere văd o
umbră ce se dezbracă de trup și mă îndeamnă să fac la fel
urcăm scara rezemată de cer și parcă
oasele îmi sunt pline cu aer
iar degetele îmi sunt o prelungire ciudată ce pipăie văzduhul în zbor
ajungem la locul unde
nici viață nici moarte nu mai e
doar o lumină ce pare că vine de dincolo de bine și rău
privesc peste umăr
copilăria îmi face semne disperate de la fereastra unui bloc comunist
acolo am citit pe ascuns tratatul sf augustin despre îngeri și oameni
în varianta de colorat pentru pioneri
în spatele blocului
eu cu mine și alți demoni ne jucam
scriind litere pe spatele greierilor
o pală de vânt și gata
primul poem al meu tăia respirația lui D-zeu
sar peste timp și mă regăsesc
citind pe blogul 1corinteni13.12
că oglinda nu e decât o groapă comună
în care poți găsi oase de zei
în golul din oglinda mea nu găsesc
decât spaima că D-zeu e doar un
hacker rus care ne urmărește de pe un cont fals de facebook
oglinda din hol îmi leagă cravata
și mă pregătește de întâlnirea cu cel care nu voi mai fi
îmi amintesc iar de copilărie
și de emoția cu care puneam urechea pe șine
ca să aud trenul care mă va duce la bunici
de atunci
îmi tot șterg de pe față
sudoarea cu care bunicii ară în cer
îi văd făcându-mi semn
așa cum doar icoanele mai știu să o facă
și cum mă chemă acolo unde cotidianul și eternitatea se întâlnesc
sub mărul de la capătul țarinii
bunica întinde un ștergar alb
cu colaci aburinzi bunicul
scoate brifta lui de honved și face semnul crucii șoptind
să fie de pomană lui D-zeu
atunci mă trezesc și eu
mereu rușinat că nu pot aduce în visul lor decât
o listă de dorinți
pe care o tot port prinsă cu magnet de frigider prin
toate viețile mele trecute și viitoare
să cumperi pâine să dai acatiste să numeri stelele pe cer și
nu uita să umpli paharul cu apă
să fie de pomană lui D-zeu