rănită de-adevăr minciuna ţipă
şi urletul se-ndeamnă-n muzici stranii
în noaptea vieţii adunând tiranii
când soarta ta e-o neagră-n cer tulipă.

ni se-oglindeşte gându-n zbor în cranii
secunda nemişcare înfiripă
şi ca-n izvor secat rămâi în clipă
şi ca de febră nu mai numeri anii.

sub zid e taină umbra ce-a ivit-o
şi doare nefăptura de strigoi
dar tu mă luminezi de zori, iubito.

pe când plecai tiptil din amândoi
a haosului lege-am suferit-o,
spre-aducere aminte-i, înapoi.