Încă te simt, acolo sus,
De când departe ai pătruns.
Nu ai intrat, ca orice om,
pe o ușă neagră de mahon,
Ai intrat printr-un cerc de foc
Să-ți ocupi cuvenitul loc.

Cum te-am simțit, încă te simt.
Cum norii de ploaie ne mint,
Cum cer mi-ai fost tu,
și pământ.
Mi-ai fost și mamă, și mormânt.
Ai fost cuvinte și coperți,
Ca-n rime albe să mă cerți.

Încă te simt, în mine tot
De parcă nici n-ai fi plecat.
Rămâi, în praful de sub pat
Și în cearceaful șifonat.
În draperii și în oglinzi,
Sub unghii, pleoape, între dinți.
În amintiri și în uitări,
cum păsări zboară peste țări.

Cu ochii mari și mâini prea reci
pe după tâmple mă petreci.
Oriunde-ai fi, te simt că ești.
Ca timpul ești... de ce nu treci?
Un soare ce nu a apus,
Încă te simt acolo, sus.