În sine, oglinda, poartă toate cioburile,
Reflecțiile și toate dimensiunile.

Culori, umbre, lumini și goluri
Pe care le risipește privirii unde
Se adună din căutarea celor ce vor
Să vadă dincolo de propriul interior.

Spartă, oglinda în redeveniri, ca hidra,
Poartă întreaga risipire în sine.

Astfel edifică lumea ce cuprinde
Atât pe cel care privește
Cât și pe cel privit.

Un nesfârșit de interioare în care întreg
Se oglindește nesfârșitul la nesfârșit.

Este lumina ce se întinde prin gol
Din golul de unde a răsărit
Pentru a privi înainte.

Este timpul ce își caută
Sinele în labirint.