sunt copilul
care caută stelele
nu le cer nimic
decât să-mi dea
fărâmele oricărei povești din lume
când cerul și marea
sunt la fel de întunecate
doar albele aripi bulversate
le văd bătând în inimă nebunește
unde ar trebui să mergem?
fiindcă nici ele
nu ar ajunge până acolo

i-aș cuprinde
picioarele lui Dumnezeu
să i le spăl cu lacrimi

l-aș mângâia
aș vrea să-l întreb
când se va așeza
să privească necuprinsul
dintr-un loc al nostru

El, muntele
vieții fără de sfârșit
să simtă ploaia pe creste
și eu să nu tânjesc după nimic